Lansarea Cărțișorului de Autor Nichita Stănescu

Seara de 8 februarie 2018 a fost despre și înspre infinit. Am lansat Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu – mărțișorul nostru cultural – la Muzeul Național al Literaturii Române. Această seară a fost darul lui Nichita Stănescu pentru toți cei care ne-am aflat în mansarda albă de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, așa cum Cărțișorul de Autor, ediția 2018, este darul lui Nichita Stănescu pentru noi toți, cei care prețuim poezia. Iată un scurt film care vă va introduce în atmosfera unei seri de poveste:
Mulțumim doamnei Dora Stănescu, pentru că ne-a îngăduit să purtăm versurile lui Nichita Stănescu sub forma acestui mărțișor poetic, cât și pentru prezența la acest eveniment. Mulțumirile noastre se îndreaptă și către doamna Ana Blandiana, autoarea ediției 2017 a Cărțișorului de Autor, către domnul Mircia Dumitrescu, care semnează cele 33 de ilustrații ce însoțesc seria limitată a Cărțișorului de Autor 2018, către Zoltan Butuc, care a contribuit prin cântecul inimii lui la o atmosferă de neuitat, către domnul Vlad Ciobanu, sculptor și apropiat al poetului, cât și către toţi cei care au venit chemați de poezia lui Nichita, printre care doamna Margareta Labiș, domnul Grigore Leșe, domnul Mircea Tiberian.
Vă mulțumim tuturor, atât celor care ați participat la eveniment, cât și celor care ne sunteți mereu alături!
Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu nu ar fi putut exista fără echipa minunată care a lucrat la realizarea lui: Răzvan Secheiu (concepţie şi coordonare legătorie), Aura Niculae (realizare hârtie de mână), Eugen Andrei (tipar), Nicoleta Karceff, Patricia Petre (legătorie), Ion Georgescu (coordonare tehnică), Dana Georgescu (coordonare proiect), având sprijinul întregii echipe a Ansamblului Moara de hârtie-Satul meşteşugurilor din Comana.
Mulţumim partenerului nostru pentru ediţia 2018 a Cărţişorului de Autor, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în special domnului Director General Ioan Cristescu şi doamnelor Andreea Drăghicescu, Loreta Popa şi Gabriela Toma, care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment memorabil.
ARTICOLE SIMILARE
Ateliere de lucru organizate pentru grupuri
Pentru a păstra entuziasmul copiilor faţă de învăţare, văzută ca descoperire, vă invităm să vizitaţi ansamblul Moara de hârtie - Satu...
Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului
Proiectul Incursiune inedită în lumea cărţii şi a tiparului, desfășurat în perioada august – noiembrie 2012, a avut ca obiectiv princip...
Despre Satul meșteșugurilor
Satul meșteșugurilor din Comana va fi un loc ce își propune să pună în valoare meșteșugurile. Prin puterea lor creatoare, credem că meș...
Reduceri prietenoase de vară la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor!
Dragii noștri, E vară, e soare, e vacanță și timp mult mai mult pentru activități faine, pe care, poate, nu le-ați încercat niciodat...
Activități de weekend la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor
Dragi prieteni, În fiecare weekend vă așteptăm în familie sau cu prietenii la Satul meșteșugurilor și Moara de hârtie! În mod curent,...
Activități la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor (18-19 iunie)
Dragi prieteni, Începe un nou week-end și, ca de fiecare dată, vă așteptăm în familie sau cu prietenii la Satul meșteșugurilor și Moar...
Activități morărești la Comana și în București (10-12 iunie 2016)
Dragi prieteni, Sfârșitul de săptămână 10-12 iunie 2016 va fi cu multe activități pentru echipa noastră. Ne veți putea vizita atât la ...
Descoperă Moara de hârtie și Mănăstirea Comana
Fundaţia Calea Victoriei şi Moara de hârtie vă invită să descoperiţi Comana – un loc plin de i...
Şezătorile Moara de hârtie – Ediţia I
Dragii noştri, vă invităm sâmbătă, 20 august 2011, începând cu orele 11.00, la prima şezătoare Moara de hârtie. În atmosfera de poves...








